LEGENDE ROMANESTI - infoTravels.ro - informatii asupra atractiilor turistice din Romania. Prezentari ale tuturor zonelor turistice din Romania. - InfoTravels

Cauta in pagina
Du-te la conținut

Meniul principal :

DRACULA, ÎNTRE LEGENDĂ ŞI REALITATE


Dracula sau Vlad Ţepeş a fost fiul lui Vlad Dracul (1436 - 1442, 1443 - 1447) şi nepotul lui Mircea cel Bătrân (1386 - 1418).Vlad Dracul a fost ridicat la rangul de cavaler al Ordinului Dragonului de către regele Ungariei. Toţi membrii acestui ordin purtau un dragon pe blazon şi acesta i-a adus porecla de “Dracul”. Vlad Ţepeş obişnuia să semneze cu “Draculea” sau “Draculia” - fiul dracului - nume, ce s-a transformat apoi în Dracula. Renumele lui Dracula a ajuns în apusul Europei prin intermediul negustorilor saşi din oraşele transilvănene Braşov şi Sibiu, ce au oferit adesea adăpost celor care candidau la tronul Ţării Româneşti împotriva lui Vlad Ţepeş.

Pentru a evita pericolul de a-şi pierde tronul, Vlad s-a hotărât să-i pedepsească pe negustorii saşi. Sibiul şi zonele învecinate au fost jefuite şi incendiate de Vlad şi mulţi negustori saşi au fost traşi în ţeapă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu negustorii saşi care au venit la Târgovişte pentru a face negoţ.

Vlad Ţepeş - Dracula

De fapt, Vlad a căpătat numele de Ţepeş numai după moartea sa (1476). El a domnit în Ţara Românească între anii 1456 - 1462 şi în 1476. În 1462, fiind învins de turci, Vlad s-a refugiat în Ungaria. În 1476, cu ajutorul regelui ungar, Matei Corvin şi a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, Vlad a fost reînscăunat pe tronul Ţării Româneşti pentru încă o lună de zile. A urmat o bătălie în care Ţepeş a fost ucis. Trupul său a fost înmormântat în biserica Mânăstirii Snagov, aflată pe o insulă de pe lacul Snagov. Trupul său a fost îngropat în faţa altarului. în 1935 au fost exhumate, la Snagov, rămăşiţele unui bărbat îmbrăcat în haine scumpe, mai puţin capul. Se spune că o asemenea soartă ar fi avut Dracula, care a fost decapitat, iar capul său ar fi fost îmbălsămat, împachetat şi trimis în dar sultanului turc.

Se spune că tragerea în ţeapă era pedeapsa favorită a lui Dracula, dar, la acea vreme, el nu era, desigur, singurul care o folosea. La acest mod de pedepsire recurgeau şi unii principi germani sau spanioli. Ţepeş aplica această pedeapsă boierilor, hoţilor şi criminalilor, turcilor, saşilor şi tuturor acelora care unelteau împotriva lui. Nu o dată s-a întâmplat să se vadă o pădure întreagă de oameni traşi în ţeapă în preajma cetăţii Târgovişte, capitala de atunci a Ţării Româneşti. Îngroziţi de aceste atrocităţi, negustorii saşi au tipărit cărţi şi pamflete în care relatau despre cruzimea lui Vlad. Aceste broşuri au ajuns şi în Germania şi vestul Europei, unde Dracula a ajuns să fie cunoscut ca un tiran sângeros.

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat “Dracula”, care l-a făcut pe Vlad Ţepeş celebru în întreaga lume. Stoker a citit povestirile despre Dracula, publicate în secolele XV - XVI şi a fost şocat de actele de cruzime ale acestuia. S-a hotărât să şi-l aleagă drept personaj principal. A citit şi câteva cărţi despre Transilvania (această denumire are origine latină şi înseamnă “ţara de dincolo de păduri”) şi s-a gândit că această ţară “exotică” ar fi un cadru potrivit pentru faptele lui Dracula. De fapt, Stoker s-a folosit de Vlad doar ca sursă de inspiraţie, deoarece în romanul său, Dracula nu este domnitorul Vlad Ţepeş, ci un conte transilvănean care trăia într-un castel misterios, unde îşi ademenea victimele. Povestea sa se petrece în zona Bistriţei, iar castelul său se află lângă pasul Bârgău (în munţii Carpaţi). Deoarece Stoker nu a vizitat niciodată Transilvania, majoritatea locurilor şi întâmplărilor reprezintă pură ficţiune. Legenda şi adevărul istoric despre Dracula se împletesc astazi şi sunt păstrate vii prin faptul că numele său se leagă acum de o serie de obiective turistice, cum ar fi mănăstirea de la Snagov, sau Castelul Bran de lângă Braşov. Un foarte bun articol despre Vlad Tepes se poate citi aici: http://cristytepes.wordpress.com/2013/01/05/povestea-lui-vlad-tepes-un-legionar-al-vremurilor-sale/


PODUL MINCIUNILOR - SIBIU

Reprezentând un veritabil simbol al oraşului Sibiu, Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul pod din România şi al doilea din Europa confecţionat din fontă turnată. Iniţial, podul a fost conceput din lemn, iar trecerea pe sub acesta era iluminată de 3 lanterne şi păzită de santinele, aşa cum este specificat de Emil Sigerius în 1771. Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus, este, fără îndoială locul cel mai încărcat de istorie din Sibiu. Acest pod a servit iniţial, după spusele localnicilor, pentru circulaţia căruţelor. Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul a fost construit cu decoraţiuni prin traforare, având la capete două cercuri mari decorate cu stema oraşului Sibiu. De o parte şi de alta a podului, înspre sud şi nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată. Deoarece podul nu era construit pe piloni, el a fost denumit în germană “liegenbrücke”, ceea ce însemna în traducere “podul culcat”. În anul 2004 a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu .

Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. 

Cea mai cunoscută legendă spune că podul are urechi şi o putere greu de imaginat, astfel că, la fiecare minciună auzită, el începe să geamă din toate încheieturile, iar balustrada dă impresia că va ceda în orice moment, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ. Conform altei legende, în Piaţa Mică din Sibiu se ţineau mai multe târguri, iar, după ce ajungeau acasă, unii cumpărători îşi dădeau seama că au fost păcăliţi. Ei se întorceau în piaţă şi îi luau de piept pe negustorii mincinoşi şi, în hohotele de râs ale mulţimii, îi aruncau de pe pod. Astfel, când poposeau din nou la Sibiu, negustorii se temeau să îi mai înşele pe localnici.

Una dintre cele mai ”picante” legende susţine că podul era locul de întâlnire al îndrăgostiţilor, unde se decidea viitorul acestora, iar fetele ce susţineau că sunt neprihănite şi în noaptea nunţii se dovedea contrariul , erau aruncate de pe pod. Tot la această idee se rezumă şi a IV-a legendă legată de Podul Minciunilor, potrivit căreia cadeţii de la Academia Militară  îşi dădeau întâlnire pe pod cu tinerele domnişoare localnice. Aceştia le promiteau multe şi apoi erau lăsate să-şi aştepte în zadar bărbaţii care uitau de ele şi de jurămintele de amor. Podul Minciunilor este fără îndoială locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu şi cel mai cunoscut obiectiv din capitala culturală europeană.



LEGENDELE PODULUI LUI DUMNEZEU, OLTENIA

Podul lui Dumnezeu, unic in Romania pentru faptul ca este natural si circulabil, s-a format prin prabusirea tavanului unei pesteri. Acest aspect a generat legende printre oamenii locului. Una dintre ele spune ca in pestera Ponoarele locuia necuratul, iar Dumnezeul a lovit tavanul pesterii cu palma, acesta prabusindu-se peste intrare. In felul acesta voia sa scape lumea de rautatile necuratului. Acesta s-a salvat insa si, de pe stanca Stanca Diavolului, supravegheaza locul si persoanele care trec si pe care uneori le ineaca in apele celor doua lacuri.

PODUL LUI DUMNEZEU SI SFANTUL NICODIM - O alta legenda spune ca podul a fost creat de Dumnezeu ca Sf. Nicodin sa treaca peste el, dupa ce a fost alungat si acuzat de furt in comuna Ponoarele. Aici voia sa cladeasca o manastire, asa cum i s-a aratat in vis. Aceasta legenda este mai credibila dintr-un punct de vedere. Se spune ca Nicodin a aruncat un blestem asupra locului, ca apa din cele doua lacuri sa sece si sa nu existe nicio vietate in ea, lucru care se si intampla.
Pe timp de seceta, Zatonul Mare seaca, apa sa ducandu-se intr-o pestera subterana, de unde reiese la suprafata cand ploua abundent.


Grădina Zmeilor - „Meteora“ României


Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Sălaj este Grădina Zmeilor, o rezervaţie naturală geologică şi peisagistică ce aduce, într-o oarecare măsură, cu Meteora grecilor. Păstrând, bineînţeles, proporţiile. Grădina Zmeilor este situată la marginea localităţii Gâlgău Almaşului, din comuna sălăjeană Bălan şi este, de fapt, un ansamblu neregulat de stânci, formate aici prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din dealul Închieturi. Potrivit geologilor, aceste formaţiuni au alunecat  pe argilele de la baza, spre firul părului Dosului. Ulterior, datorită agenţilor modelatori, s-au format cele mai bizare forme: coloane, metereze, poduri, ciuperci, unele având înăltimi de peste 10-12 metri. Formele ciudate ale stâncilor, dar şi imaginaţia bogată a localnicilor, a făcut ca acestora să le fie atribuite denumiri cu conotaţii supranaturale. Astfel, cele mai mari stânci, în formă de prismă, au fost numite Zmeul şi Zmeoaica, dar sunt şi unele stânci ce poartă denumiri mai... pământene: Moşu, Eva, Dorobanţul Degeţelul, Sfinxul, Călugărul, Căpitanul, Soldaţii, Eva.

Legenda Muntelui Găina: zâna ce oferea ouă de aur tinerilor pentru fericire şi viaţă lungă Unul dintre cele mai cunoscute masive muntoase din Alba este Vârful Găina, cu o înălţime de 1486 metri. Este situat în nord vestul judeţului, la granite cu Bihor, Hunedoara şi Arad. Celebritatea muntelui este data de legenda acestuia, precum şi de manifestarea tradiţională ”Târgul de Fete”, care se defăşoară aici de sute de ani.  Legenda Muntelui Găina este strâns legată de râul Arieş, care traversează Munţii Apuseni. Astfel, se spune că pe Muntele Găina trăia o zână nemaipomenit de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Zâna avea o găină cu pene de aur. Găina îi făcea zilnic câte trei ouă de aur, iar zâna dăruia aceste oua fetelor sărace din zonă care urmau să se mărite.   Trei feciori de-ai locurilor, auzind de bogăţia ei, s-au deghizat în haine femeieşti, au reuşit printr-un şiretlic să pătrundă în palat şi să fure găina. În fuga lor, au scăpat din coş ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieş. De atunci, Arieşul poartă în nisipul său fărâmituri de aur. Timp de sute de ani localnicii au scos aur din Arieş cu ajutorul unor instrumente rudimentare. Din păcate, în prezent aurul din bazinul Arieşului nu mai este exploatat. Legenda a fost purtată şi transmisă şi prin intermediul celei mai mari manifestări populare în aer liber din România. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie (Sfântul Ilie), mii de moţi şi turişti urcă pe platoul muntelui pentru a participa la ”Târgul de fete”.   Pornit iniţial ca o întâlnire între locuitorii satelor răsfirate prin munţi, pentru ca oamenii să-şi găsească mai uşor partenerul sau partenera de viaţă, cu timpul târgul a devenit un prilej de promovare a tradiţiilor populare: a dansului şi a muzicii folclorice. Prima menţiune a Târgului de fete de pe Muntele Găina datează din anul 1816, dar începuturile acestui eveniment trebuie căutate mult în timp.

Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România denumit după un cioban Munţii Făgăraşului au devenit de-a lungul timpului o veritabilă atracţie turistică. Traversaţi de cel mai spectaculos drum din lume (Transfăgărăşanul), în Munţii Făgăraş se află şi cel mai înalt vârf din România, Vârful Moldoveanu – 2.544 de metri. Despre originea numelui său există şi acum dispute. Unii istorici spun că numele vine de la căţeluşa Molda, după care a fost denumită şi regiunea Moldovei. Mai mulţi cercetători au respins însă această idee şi spun că numele vârfurilor din Masivul Făgăraş au fost date după poreclele ciobanilor, singurii care urcau pe munte acum mai bine de 80 de ani. Aşa se face că Vârful Moldoveanu a fost botezat după porecla ciobanului care avea în arendă acea porţiune de munte. Şi numele masivului Făgăraş a născut controverse. Este cert să numele vine din maghiară. Unii istorici spun că vine de la cuvântul fogor, care înseamnă potârniche. În secolul al XVIII-lea circula o glumă cum să numele vine din expresia maghiară fa-garas care înseamnă ban din lemn. În acele vremuri muncitorii primeau nişte răvaşe din lemn pentru munca prestată la Cetatea Făgăraşului, pe care le schimbau apoi în bani. Oricare legendă ar fi adevărată este clar forma românească a numelui este derivată din maghiară. Masivul Făgăraş măsoară, de la est la vest,  în linie dreaptă, aproximativ 70  de kilometri, iar de la nord la sud, circa de 45 de kilometri. Munţii Făgăraşului seamănă cu o imensă coloană vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord şi respectiv, sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte şi mai abrupte decât cele din partea sudică, care sunt foarte lungi şi domoale. Vârful Moldoveanu se vede cel mai bine din aer.  Munţii Făgăraş au devenit cunoscuţi şi datorită luptărilor anticomunişti care s-au refugiat în masiv.

Munţii Codru Moma sau ţinuturile cu strigoi, iele, ori cu oameni-lup - Ţinutul munţilor Codru Moma, ce se întinde deopotrivă în judeţele Arad şi Bihor, este neschimbat de la facerea lumii. Aceştia se află peste „drum” de Munţii Apuseni, în vestul extrem al ţării. În Munţii Codru Moma, ascunsă în desişurile pădurilor de fag şi gorun, rezistă până astăzi amintirea a cel puţin şase cetăţi dacice: Dezna, Clit, Cetăţeaua, Botfei (în judeţul Arad), Finiş şi Petrani (în Bihor). Aşezate la un capăt şi altul al munţilor, cetatea Dezna (est) şi cetatea Finiş (vest), cele două fortificaţii, par să fi avut un rol hotărâtor în istoria ţării noastre. Isoricii spun că nu se ştie exact de unde vine numele muntelui. Există însă o consemnare istorică, în care un rege dac, pe nume Codru, este amintit în scrierile lui Herodot, ca fiind urmaşul regelui Doru, prezentat de istoricul grec drept conducător al dorienilor care au plecat din zona de azi a Ardealului, invadând sudul Peninsulei Balcanice. Cât priveşte numele de Moma, el nu poate fi dedus decât din legendele, miturile, obiceiurile şi amintirile păstrate de oamenii locului.


Legenda Vârfului Frumoasa - Măiastra care a vrăjit ciobănaşii


Frumuseţea munţilor, dealurilor, văilor şi chiar a oraşelor din România ascund legende bine păstrate în popor. Sibienii povestesc despre legenda Vârfului Fumoasa, din inima Cindrelului, care poartă numele unei prea frumoase fetişcane din Şugag care a ucis în numele amorului să neîmplinit 13 flăcăi. Alte legende scot la iveală misterele de dincolo de frumuseţea fermecătoare a unor iezere, munţi, sau dealuri, din Maramureş până la Dunăre. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Aproape 7.700 de locuinţe au fost date în folosinţă în primul trimestr... Letonia va primi undă verde din partea UE pentru a adera la zona euro.... VIDEO O dronă germană, la un pas să spulbere un avion afgan cu 100 de ... Legendele celor mai frumoase locuri din România s-au păstrat de-a lungul timpului şi când sunt spuse parcă amplifică frumuseţea naturală a reliefului Românesc. De unde vine numele Făgăraşului şi controversa numelui celui mai înalt vârf din România sunt doar câteva dintre istoriile păstrate din popor sau explicate de lingvişti sau istorici.   Legenda Vârfului Frumoasa, stânca născută dintr-o femeie superbă şi dragostea ei neîmplinită Vârful Frumoasa (2.168 de metri) din Munţii Cindrel are în spate una din cele mai frumoase poveşti. Legenda porneşte de pe Valea Sebeşului, din satul Şugag, unde se spune că s-a născut o fată fără pereche de frumoasă. Pe lângă frumuseţea fără egal, fata cânta şi juca precum nimeni alta, şi nu era fecior în sat care să nu şi-o dorească de nevastă. „Legenda mai spune că într-o vară, când fata era venită la tatăl ei de la Oaşa, a urcat împreună cu ciobănaşii şi fetele de la stânele prinse pe tâmplele Parângului, Lotrului şi Şurianului, la nedeia de Sântilie, sus, aproape de cer, pe platoul din creasta Munţilor Cindrel. Era zi mare de sărbătoare, celebrată din moşi-strămoşi, care aduna laolaltă pe toţi oamenii locului, motiv pentru care, de la mari depărtări, veneau negustori vestiţi. Cântecul şi jocul care se încingea la nedeie cu greu se stingeau către zorii dimineţii. De cum ajunsese Frumoasa cu însoţitorii ei, toţi feciorii care erau strânşi acolo o sorbeau din priviri şi nu-şi dădeau rând să o joace. Învârtitele, jienele şi haţeganele nu conteneau o clipă şi toţi se întrebau de unde are fata asta atâta putere să joace fără să obosească. Dintre toţi, doar unul singur părea că nu o băga în seamă. Era Cindrel, feciorul baciului Cindrea, cel mai vânjos şi mai mândru ciobănaş care a călcat vreodată pe aceste plaiuri. Venise la nedeie însoţit de Măriuca, fata baciului de la stâna din Ştefleşti şi nu avea ochi decât pentru ea. Toată ziua doar cu ea a jucat şi nici un alt ciobănaş n-a cutezat s-o ceară la joc, pentru că toţi ştiau că, din iarnă, Măriuca va fi mireasa lui Cindrel”, povesteşte Anca Florinela Vasilescu, coordonator al programului Biblionet în judeţul Sibiu şi al Festivalului Culturii Montane de la Porumbacu de Sus şi un pasionat cercetător al legendelor locului. Sursa: adevarul.ro

 
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal